Suntem viaţă şi moarte clipă de clipă! nimic să nu luăm în derâdere ori în pripă.

        Un gând purtând al său veşmânt, cu firui împreunat în zid, ultim stindard din vechile ruine, rostea semeţ din când în când:
– din Om s-au născut anotimpurile, din Om s-au născut, din Om.

Anunțuri

ah, lacrimă!

(…) în cuibul înserării, din afară, al umbrei trup mi-am adunat; cu braţele cuprinsu-mi-am genunchii şi n-am simţit nici frig, nici cald …; doar vântul adunat prin buzunare, din fire neavând astâmpăr, trezindu-mă din starea gânditoare, ceru să zburde prin grădină …; printre fuioarele de nori, cătând la osia Cerului ce-nvârte lumi, zărit-am luna, cu chip întreg, urcând roată nestrămutata cale; ţine-mi, te rog, în argintiul feţei tale peniţa-mi înmuiată! rostiră ale mele buze nemişcate; de-aş fi putut măcar să scriu …, dar vârfu-i doar aerul înţeapă, punctat precum un ac, în bolta înstelată …; ah, lacrimă! dorit-am să te ştiu uitată …; şi te-ai întors! atât de fierbinte, atât de curată …

Bună dimineaţa Soare!

– din lucruri mărunte e viaţa clădită şi ştiu că ochiul tău poate să le cuprindă …;
– eu, dimineaţa, strig: Bună dimineaţa Soare, prieten drag, bună dimineaţa! apoi zâmbesc şi tac şi ritmul zilei mă cuprinde …
– te-aş lua de mână ca să vezi cum poţi să te înalţi din trup privind spre Cer; Pământul va cuprinde ale tale picioare cu mâinile sale …; ne vom îmbrăca în nori de vrei şi-ti pare că n-ai haine …; iar ziua Soarele ne va cuprinde în privirea sa şi trupurile noastre în lumină scăldate vor straluci ca o mie de astre; te vei speria, vei strânge mana mea, te voi cuprinde-n braţe şi-n suflet liniştea se va aşterne …; de nopti nu iţi voi spune că nu-s toate la fel de bune …; dar dimineţile pot fi căci roua norilor pe trupul tău va fi şi te va răcori, îţi vei aminti şi vei zâmbi cu bucurie mare …

tu eşti o stea! o stea visătoare ce-n trup a căutat un sens şi-l va mai căuta în zilele ce-şi cern etern al lor nisip împrumutat de Timp …

încet, încet, din somnul cel adânc, mă întorceam, din vis în vis, din noapte-n zi, acasă …; n-am uitat cine sunt ci doar cum mă cheamă!

Hei! Omule! ţi-ai văzut oare inima cu adevărat? e Soarele galaxiei tale, eşti Tu!

Dorinta

(…) Soarele cobora din rasaritul sau spre apusul zilelor ce rasarisera …; zile de mult uitate se intorceau inapoi …; de douasprezece ori clepsidra din mana lui fu intoarsa si odata cu fiecare fir de nisip ce urca, timpul trecea si el nu mai era cel pe care il cunoscuse ea; o parte din el era Timp, o parte Lumina, o parte Iubire, o parte Pamant, o parte Cer, o parte Cuvant, o parte Spirit si mai erau si alte parti ce nu se vor a fi dezvaluite inca …; de n-ar fi prins-o in ochii lui, cei aurii acum, si-ar fi privit in jos, ar fi vazut ca-n jur se intindea Abisul; nu se temea caci se vedea calatorind, prin ochii aurii, pe nori in forma de corabii inconjurati de fluturi si-n inima doar glasul lui soptea precum un sursur de izvor si visul ei era frumos si era bine ..; ajunsi in locul potrivit el spuse: alege un singur lucru pe care vrei sa-l schimbi, atata pot ca sa-ti ofer, deci cumpaneste bine; si ce va fi pe urma cu mine, cu tine? intreba ea; va fi precum ti-am spus, vei schimba ceva-n trecut, prezentul diferit va fi dar nu cu mult, ma vei uita si nu-ti vei aminti nimic din cele ce au fost …; sfarsitul celor spuse ea insa nu-l mai auzi caci incantata deja alese ce sa schimbe …; in inima dorirea o rosti si se-mplini …

Diminetile mele …

(…) diminetile mele sunt porturi la tarmul viselor copilului Pamant; aici sunt negustor, calator, marinar, aventurier …; aici, clipele, corabii eterne, isi strang aripile atipind pentru putina vreme, dar mereu treze in asteptarea unui alt transport …

dimineata = un concept abstract, un semn colorat diferit de fiecare data, atingere a unei pensule pe un sevalet, un punct posibil de plecare sau poate nu, care dispare, inghitit de intentia artistului, posibil om, in valuri de mare, in stele, in nisip, in verdele campiilor, in alb si negru …