despre aripile unui zburător călător …

– aripile sunt un simbol, o încununare a unui început de călătorie alături de alte aripi şi roiuri de stele; sunt şi suntem toţi, pană ori piele, muşchi sau os şi voinţă una adunată din toţi; aşa prind viaţă căutările ce par a fi doar „eu” dar în fapt suntem „toţi”! cei ce se aseamănă în bunătate şi lumină sunt împreună fericiţi în Lumină, iar cei ce se aseamănă în ură şi întunecime sunt pururea dezbinaţi, nefericiţi şi singuri în Întunecime;

Anunțuri

Bună dimineaţa Soare!

– din lucruri mărunte e viaţa clădită şi ştiu că ochiul tău poate să le cuprindă …;
– eu, dimineaţa, strig: Bună dimineaţa Soare, prieten drag, bună dimineaţa! apoi zâmbesc şi tac şi ritmul zilei mă cuprinde …
– te-aş lua de mână ca să vezi cum poţi să te înalţi din trup privind spre Cer; Pământul va cuprinde ale tale picioare cu mâinile sale …; ne vom îmbrăca în nori de vrei şi-ti pare că n-ai haine …; iar ziua Soarele ne va cuprinde în privirea sa şi trupurile noastre în lumină scăldate vor straluci ca o mie de astre; te vei speria, vei strânge mana mea, te voi cuprinde-n braţe şi-n suflet liniştea se va aşterne …; de nopti nu iţi voi spune că nu-s toate la fel de bune …; dar dimineţile pot fi căci roua norilor pe trupul tău va fi şi te va răcori, îţi vei aminti şi vei zâmbi cu bucurie mare …

tu eşti o stea! o stea visătoare ce-n trup a căutat un sens şi-l va mai căuta în zilele ce-şi cern etern al lor nisip împrumutat de Timp …

atât de multe vrem şi cerem uitând să fim fericiţi cu “puţinul”, ce umple o lume, iubind!

(…) când aşteptările, legate de cer cu panglici roşii, se-ntorc din drumul lor, peste lume se aştern ca picături de ploaie, sau raze de soare, ori curg din privirile unei luni ascunse-n noapte; şi nu se întorc pentru noi … şi asta doare; pământul cu ale sale odrasle le soarbe în tăcute şoapte, iar rostul lor preschimbat în cele ale firii este; şi rod nu au ci se aseamănă adeseori cu florile aduse-n casă şi vrem a le păstra în vază …

încet, încet, din somnul cel adânc, mă întorceam, din vis în vis, din noapte-n zi, acasă …; n-am uitat cine sunt ci doar cum mă cheamă!

Hei! Omule! ţi-ai văzut oare inima cu adevărat? e Soarele galaxiei tale, eşti Tu!

De ce!

(…) de ce nu spui nimic! de ce nu tipi! de ce nu strigi! de ce nu bati cu pumnul in masa si cu piciorul in podeaua din casa …; spune-mi: de ce m-ai mintit! spune-mi: de ce m-ai ranit!  cand te-am hranit cu roada inimii, iubire curata: cu mierea buzelor, cu dorul meu, cu corpul meu ce iarna te-a incalzit si vara te-a racorit …; spune-mi: de ce m-ai mintit! ai venit, ai luat tot si m-ai parasit …; inca te mai strig: din prag, din poarta, din drumul ce coboara-n asfintit …

Uneori

(…) sunt precum vantul calator …; sa ma opresc nu vreu, dar uneori in causul unor palme ma strecor, soptesc un gand, o amintire, ori un dor si apoi zbor …; iar alteori pasesc pe luciul apelor intinse in noptile de luna si de stele aprinse precum un magic dansator …; o pirueta, apoi un salt si-n zorii zilei catre cer ma-nalt si-n puful norilor adorm pentru un ceas …; desfa-ti causul palmelor, copile, da-mi drumul, si-n alta zi ori noapte o sa ma-ntorc si-ti voi sopti nu doar din asta lume ci chiar si din tinutul cel vesnic nemuritor …

Pentru totdeauna!

(…) statea rezemata de tampla umeda a noptii, aproape de zidul umbra al clopotnitei; de ce nu vrei sa ma crezi! rostesc incet, in soapta; m-ai inselat! raspunsu-mi-a asemeni, tot in soapta; n-a fost ce crezi! si am tacut; ba da! raspuns-a ea amar, in coltu gurii, incet cu-ntremur slab rasfrant in jos, pe gat, pe piept si pan la glezna-i fina …; ma ierti!? intreb soptind, in timp ce tremuru-i tiptil la mine se strecoara si urca-ncet pe glezna-n sus, pe piept, pe gat, ca-n coltul gurii sa s’astearna…; te iert! caci nu am de ales, iubirea far’de tine nu-i intreaga …; ci lasa-ma sa te sarut …; intind o mana s-o cuprind si-atunci, de dupa nor, lumina lunii ne imbraca …; atingerea e rece, iar trupu-i se destrama odat’cu adierea ce bland ne inconjoara…; asemeni ma destram si eu …; insa iubirea ce ne leaga ramane-va mereu intreaga.