Suntem viaţă şi moarte clipă de clipă! nimic să nu luăm în derâdere ori în pripă.

        Un gând purtând al său veşmânt, cu firui împreunat în zid, ultim stindard din vechile ruine, rostea semeţ din când în când:
– din Om s-au născut anotimpurile, din Om s-au născut, din Om.

ah, lacrimă!

(…) în cuibul înserării, din afară, al umbrei trup mi-am adunat; cu braţele cuprinsu-mi-am genunchii şi n-am simţit nici frig, nici cald …; doar vântul adunat prin buzunare, din fire neavând astâmpăr, trezindu-mă din starea gânditoare, ceru să zburde prin grădină …; printre fuioarele de nori, cătând la osia Cerului ce-nvârte lumi, zărit-am luna, cu chip întreg, urcând roată nestrămutata cale; ţine-mi, te rog, în argintiul feţei tale peniţa-mi înmuiată! rostiră ale mele buze nemişcate; de-aş fi putut măcar să scriu …, dar vârfu-i doar aerul înţeapă, punctat precum un ac, în bolta înstelată …; ah, lacrimă! dorit-am să te ştiu uitată …; şi te-ai întors! atât de fierbinte, atât de curată …