Limanul pierdut …

(…) oameni, umbre, strigand fara sa-i aud; copacii umbra fosnind, plangand; umbre pastelate, acuarele amestecate intr-un petic de cer …; si ea! alunecand tacut la pamant …; si firul rosu pe tampla curgand … ; si ochii ei! atat de albastrii …; pe buze-i citesc soapte, ma cheama: sa nu le faci rau! te rog! iarta! sunt ultimile cuvinte, ale ei! ale buzelor ei …; de ce ea? Doamne! privesc neputincios trupul ce pare ca doarme …; strigatul tasneste spre cer; un singur strigat, si atat! in brate-mi, iubita! privesc spre tarm …; lacrimile sunt singurele care sufera alaturi de mine; iar pasii! pasii ne poarta spre nicaieri, pe toti trei; eu, ea si mugurul iubirii noastre de o vara …

Anunțuri

Publicat de

Cristian

- sunt şi nu sunt: un om, o stea, un zburător, o cale …

4 gânduri despre „Limanul pierdut …”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s