Suntem viaţă şi moarte clipă de clipă! nimic să nu luăm în derâdere ori în pripă.

        Un gând purtând al său veşmânt, cu firui împreunat în zid, ultim stindard din vechile ruine, rostea semeţ din când în când:
– din Om s-au născut anotimpurile, din Om s-au născut, din Om.

ah, lacrimă!

(…) în cuibul înserării, din afară, al umbrei trup mi-am adunat; cu braţele cuprinsu-mi-am genunchii şi n-am simţit nici frig, nici cald …; doar vântul adunat prin buzunare, din fire neavând astâmpăr, trezindu-mă din starea gânditoare, ceru să zburde prin grădină …; printre fuioarele de nori, cătând la osia Cerului ce-nvârte lumi, zărit-am luna, cu chip întreg, urcând roată nestrămutata cale; ţine-mi, te rog, în argintiul feţei tale peniţa-mi înmuiată! rostiră ale mele buze nemişcate; de-aş fi putut măcar să scriu …, dar vârfu-i doar aerul înţeapă, punctat precum un ac, în bolta înstelată …; ah, lacrimă! dorit-am să te ştiu uitată …; şi te-ai întors! atât de fierbinte, atât de curată …

despre aripile unui zburător călător …

– aripile sunt un simbol, o încununare a unui început de călătorie alături de alte aripi şi roiuri de stele; sunt şi suntem toţi, pană ori piele, muşchi sau os şi voinţă una adunată din toţi; aşa prind viaţă căutările ce par a fi doar „eu” dar în fapt suntem „toţi”! cei ce se aseamănă în bunătate şi lumină sunt împreună fericiţi în Lumină, iar cei ce se aseamănă în ură şi întunecime sunt pururea dezbinaţi, nefericiţi şi singuri în Întunecime;

Bună dimineaţa Soare!

– din lucruri mărunte e viaţa clădită şi ştiu că ochiul tău poate să le cuprindă …;
– eu, dimineaţa, strig: Bună dimineaţa Soare, prieten drag, bună dimineaţa! apoi zâmbesc şi tac şi ritmul zilei mă cuprinde …
– te-aş lua de mână ca să vezi cum poţi să te înalţi din trup privind spre Cer; Pământul va cuprinde ale tale picioare cu mâinile sale …; ne vom îmbrăca în nori de vrei şi-ti pare că n-ai haine …; iar ziua Soarele ne va cuprinde în privirea sa şi trupurile noastre în lumină scăldate vor straluci ca o mie de astre; te vei speria, vei strânge mana mea, te voi cuprinde-n braţe şi-n suflet liniştea se va aşterne …; de nopti nu iţi voi spune că nu-s toate la fel de bune …; dar dimineţile pot fi căci roua norilor pe trupul tău va fi şi te va răcori, îţi vei aminti şi vei zâmbi cu bucurie mare …

tu eşti o stea! o stea visătoare ce-n trup a căutat un sens şi-l va mai căuta în zilele ce-şi cern etern al lor nisip împrumutat de Timp …

când iubeşti, IUBEȘTI! şi nimic din cele cunoscute şi trăite nu vor mai fi ca înainte …

   Copilul râde şi spune: mă pot juca şi sunt fericit pentru că respir şi mănânc IUBIRE;

   Tânarul, respirând euforic, vorbeşte repezit ori tace timid – nu-i oare primăvara nebunie! aş vrea să fiu şi să nu fiu, aş vrea să strâng şi să frământ, să fiu iubit, să am aş vrea tot sau nimic; cine sunteti! lăsaţi-mă ca să trăiesc aşa cum sunt …; nu mă legaţi căci singur mă leg de cer şi de pământ …

   Bătrânul, ce nu e BĂTRÂN, spune: sunt obosit, desaga mi-e goală, sunt singur, trecut prin viata sunt dar ce folos nimica nu am strâns, nici nu am dat deşi primit-am deseori, n-am mulţumit sau poate da, doar uneori, nu am iertat deşi am fost iertat, nu-s înţelept, iubire n-am semănat şi roada ei nu am cules, în patimă şi joc cât am putut m-am bucurat şi gustul anilor ce au trecut este mai mult un gust amar …